Noutăţi şi evenimente

Proiectul ”Scuar pentru Balacea” un un exemplu concludent de mobilizare comunitară și participare incluzivă

Data publicării: Joi, 08 octombrie 2020

Navigând pe internet, am observat pe site-ul  ziuadeazi.md, un titlu care ne-a intrigat: „Cu ajutorul cetățenilor, o toloacă din comuna Zîrnești, raionul Cahul, se transformă în scuar”. Am înţeles imediat că este vorba despre echipa comunitară „Zârneşti +”, care implementează în cadrul Programului de Mentorat pentru Dezvoltare Comunitară Incluzivă proiectul ”Scuar pentru  Balacea”. Ne-am bucurat mult  că succesele acestei echipe, au devenit cunoscute întregului raion.

Însă mare a fost surpriza când un coleg din program ne-a expediat poza aceluiaşi articol, tipărit în gazeta raională „Unghiul” din Ungheni. Deci, iniţiativa echipei comunitare şi a liderei  Natalia Bazan  din Zîrneşti a trezit interesul, deoarece oferă un exemplu concludent de mobilizare comunitară,  participare incluzivă, parteneriat autentic, de decizie, muncă şi succes comun.

Proiectul este implementat de mai mulţi parteneri: cetăţeni, echipa comunitară, instituţii publice din comunitate,2 asociaţii obşteşti (”Generația  Nouă” și ”Egreta” din com. Zîrnești) şi, desigur,  APL.  Iar experienţa demonstrează că atunci când există deschidere din partea APL, cetăţenii devin activi, capătă încredere, înţeleg rolul lor în procesele decizionale şi devin interesaţi de a participa la schimbare şi guvernare locală. Grupul nostru comunitar, la final de proiect, va elabora şi înainta către APL un demers pentru a fi înregistrat în calitate de parte interesată în procesul decizional în comunitate.

Cel mai bine şi mai uşor comunitatea se solidarizează în jurul unei idei de interes comun. Şi acest interes l-a constituit crearea condițiilor sigure și proactive pentru activități fizice, de recreere și integrare a 42 de copii și adolescenți din mahalaua ”Balacea”. Cândva această mahala a fost centrul  satului, dar odată cu dezvoltarea şi reconstruirea  comunei, centrul s-a deplasat la 2 km de ei. Iar acest sector, unde locuiesc moldoveni şi romi, a rămas marginalizat.

Tocmai atunci când echipa discuta cu locuitorii celor trei sate din comună (Zîrnești, Tretești și Paicu) pentru a identifica ce problemă să abordăm,–îşi aminteşte dna Natalia Bazan, –la consiliul local a parvenit o solicitare de la locuitorii mahalalei ”Balacea” de a amenaja  în  această zonă un scuar ca spațiu de recreere pentru copii și maturi. În această mahala locuiesc 31 de familii, dintre care 42 copii, iar în apropiere există  un teren de 0,1576 ha, unde copiii și părinții lor își petrec timpul  liber, dar  uneori siguranța și securitatea  acestora  este afectată în timpul jocurilor. Aşa a apărut proiectul nostru.

Dar până a ajunge să amenajăm scuarul am investit mult în echipă. În aceasta şi constă ajutorul mentorei noastre, Nadejda Dobândă, directoarea gimnaziului din localitate, care a sprijinitorganizarea activităților principale ale proiectului, a oferit consultanță privind dezvoltarea profesională și personală a membrilor echipei și în relaționarea echipei cu reprezentanții APL. Acum nucleul echipei este nu doar numeros (13 persoane), dar și incluziv: 7 femei şi 6 bărbaţi; 4 tineri, 3 persoane în etate; 2 persoane cu nevoi speciale, iar 2 de alte etnii. Astfel, noi cunoaştem destul de bine problemele tuturor categoriilor de cetăţeni. Noi credem că acest proiect este, în fond, o investiție în oameni, fapt ce garantează că echipa îşi va menţine statutul, va continua să ofere beneficii locuitorilor comunei pentru un timp îndelungat. Scuarul cu teren de joacă va fi folosit de mai multe generații de copii, iar echipamentele funcționale vor oferi un loc de joacă și recreere modern și în siguranță. După implementarea proiectului, scuarul va fi supravegheat și întreținut de către APL, iar 5 locuitori  ai  mahalalei ”Balacea” vor mobiliza vecinii la acțiuni de îngrijire a scuarului, păstrării utilajului și reparației, în caz de necesitate.

Iar noi, care ne-am molipsit de spirit de activism, am elaborat deja alte proiecte, la fel axate pe consolidarea bunei guvernări la nivel local şi dezvoltare comunitară. Aşteptăm deciziile finanţatorilor, dar oricum, cred că putem afirma: activitatea noastră în această perioadă poate fi calificată drept o “istorie de succes”. Deşi încă lucrările continuă, rezultatele sunt deja vizibile.

Unul din argumentul acestei afirmaţii: condiție obligatorie în cadrul Programului era contribuția oamenilor din sat, participarea comunității în procesul de luare a deciziilor și dezvoltarea spiritului civic și de voluntariat. Sătenii trebuiau să colecteze 4.670 de lei, s-au adunat bani de două ori mai mult. Ne-a susţinut şi diaspora. Localnicii au ajutat care şi cum au putut. Unii au donat bani, alții au venit cu forță de muncă, cu sfaturi. Nimeni nu a fost indiferent. Aceasta şi ne face să mergem mai departe în această muncă pentru că deja ştim: nu suntem singuri.

 

Proiectul comunitar este realizat prin Programul de Mentorat pentru Dezvoltare Comunitară Incluzivă, componentă a proiectului “Inițiativa Comună pentru Oportunități Egale”, implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia.


Alte articole

DINCOLO DE STATUS QUO! Studiu de fezabilitate cu privire la implementarea măsurilor speciale temporare și de acomodare rezonabilă pentru promovarea egalității de gen în sectorul Afacerilor Interne și Apărării

Data publicării: Luni, 30 noiembrie 2020
Rezoluția 1325 solicită tuturor actorilor să protejeze drepturile femeilor, să prevină violența asupra femeilor și fetelor, să țină seama de nevoile și prioritățile acestora și să le implice în procesele de prevenire şi reglementare a conflictelor, precum și de reconstrucție post-conflict. Rezoluția 1325 prevede încorporarea perspectivei de gen în operațiunile de pace, extinderea rolului și contribuției femeilor, în special în rândul observatorilor militari, al poliției civile și al personalului pentru drepturile omului și personalului umanitar. Rezoluția 1325 privind femeile, pacea şi securitatea, adoptată unanim de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite la 31 octombrie 2000 (în continuare – Rezoluția 1325) este primul document internațional care evidențiază impactul conflictelor asupra femeilor și fetelor, recunoscând rolul important al acestora în instaurarea păcii și asigurarea securității. Rezoluția are caracter obligatoriu pentru toate statele membre ale ONU, fără necesitatea de a fi ratificată suplimentar. În vederea realizării mult mai eficiente a angajamentelor din cadrul Rezoluției 1325, Guvernul a aprobat Programul Naţional de Implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea pentru anii 2018-2021. Planul de acțiuni cu privire la punerea în aplicare a Programului identifică o serie de bariere generale ce reduc din reprezentarea și influența femeilor în sectorul de securitate și apărare. Aceste bariere includ: (i) stereotipuri de gen despre participarea femeilor în sectorul de securitate și apărare, (ii) îmbinarea vieţii profesionale cu cea de familie, (iii) capacităţi insuficiente de prevenire şi combatere a discriminării, hărțuirii sexuale și a violenței pe bază de gen; (iv) managementul resurselor umane; (v) lipsa măsurilor de acomodare rezonabilă; (vi) transparenţa insuficientă a sectorului de securitate şi apărare; (vii) politicile din sector nu sunt suficient de sensibile la dimensiunea de gen, (viii) politici limitate privind asigurarea participării femeilor în procesul de consolidare a păcii şi în cadrul misiunilor de menţinere a păcii. În acest context, studiul de fezabilitate îşi propune să examineze mai profund barierele specifice privind participarea femeilor în sectorul de securitate şi în cel de apărare, cu atenţie asupra problemelor structurale care împiedică incluziunea femeilor. Ghidaţi de standardele internaţionale şi cele mai bune practici, autorii urmăresc să identifice soluţii specifice pentru depăşirea acestor bariere, aplicabile şi realiste, ţinând cont de contextul şi realităţile din Republicii Moldova.

Concurs privind selectarea unei companii de audit

Data publicării: Luni, 30 noiembrie 2020
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) anunţă lansarea competiţie deschise pentru selectarea unei companii ce va efectua auditul financiar în cadrul proiectului ”Impact și Egalitate”. Proiectul este implementat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare cu suportul IM Swedish Development Partners în Moldova, în perioada 1 ianuarie 2020- 31 decembrie 2021.

MUNCA INEGALĂ! O analiză a decalajelor de gen pe piaţa muncii din perspectiva angajatorilor, persoanelor angajate și ale celor neangajate

Data publicării: Miercuri, 25 noiembrie 2020
Asigurarea egalității de gen pe piața muncii este un proces continuu ce trebuie respectat în raporturile de muncă. Cu toate acestea, constatăm că, politicile publice conexe sectorului muncii încă nu au generat rezultatele stabilite pentru depășirea inegalităților de gen pe piața muncii.Analizând situația la nivel național sub aspectul implicării femeilor și bărbaților în câmpul muncii, încă se observă discrepanțe majore care provoacă efecte negative asupra bunăstării și independenței financiare, în special în rândul femeilor. Ne referim aici la diferențele de gen în ocupare, în activitate economică, în reprezentarea tinerilor în grupul NEET și, sigur că, în remunerare.

Tinerii din Volovița aduc schimbarea!

Data publicării: Luni, 23 noiembrie 2020
”În cadrul proiectului comunitar "Tinerii – adepți ai schimbării” ne-am propus să sensibilizăm reprezentanții APL, ai instituțiilor publice, populația în general referitor la soluționarea unei probleme comunitare și anume, implicarea slabă a tinerilor în viața comunitară, în procesul decizional, în activitățile social-culturale din localitate.

Extinderea concursului privind selectarea unei companii/organizații care va efectua un sondaj de opinie privind fenomenul hărțuirii sexuale în instituțiile de învățământ superior și profesional tehnic

Data publicării: Marţi, 17 noiembrie 2020
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) anunță extinderea competiției deschise în vederea selectării unei companii/organizații pentru a efectua un sondaj național de opinie cu privire la prevalența fenomenului hărțuirii sexuale în instituțiile de învățământ superior și profesional tehnic. Cercetarea va fi efectuată în cadrul proiectului „Advocacy pentru o protecție mai bună împotriva discriminării”. Proiectul este realizat de Fundația Est-Europeană, în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, finanțat de Uniunea Europeană și co-finanțat de Suedia. Scopul general al proiectului constă în consolidarea mecanismelor anti-discriminare din Moldova prin implicarea societății civile.

Ghid pentru integrarea perspectivei egalității de gen în procesul de elaborare a politicilor publice

Data publicării: Marţi, 17 noiembrie 2020
Integrarea dimensiunii de gen se referă la o metodologie de aplicare a aspectelor de gen la nivel de strategii, politici, programe, proiecte. Aceasta presupune faptul că trebuie să se realizeze continuu o analiză a efectelor acestor strategii, politici și programe asupra femeilor și bărbaților, înainte de adoptarea oricăror decizii. Integrarea dimensiunii de gen în politicile publice implică evaluarea sistematică a nevoilor și priorităților femeilor și bărbaților și abordarea inegalităților existente în documentele de politici, astfel încât rezultatele să aibă un impact pozitiv asupra situației lor.

Concurs privind selectarea unei companii/organizații care va efectua un sondaj de opinie privind fenomenul hărțuirii sexuale în instituțiile de învățământ superior și profesional tehnic

Data publicării: Luni, 09 noiembrie 2020
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) anunță competiție deschisă în vederea selectării unei companii/organizații pentru a efectua un sondaj național de opinie cu privire la prevalența fenomenului hărțuirii sexuale în instituțiile de învățământ superior și profesional tehnic. Cercetarea va fi efectuată în cadrul proiectului „Advocacy pentru o protecție mai bună împotriva discriminării”. Proiectul este realizat de Fundația Est-Europeană, în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, finanțat de Uniunea Europeană și co-finanțat de Suedia. Scopul general al proiectului constă în consolidarea mecanismelor anti-discriminare din Moldova prin implicarea societății civile.

”Cum contribuim la crearea locurilor de muncă prietenoase părinților? 4 opțiuni de servicii alternative pentru îngrijirea copilului ce pot fi oferite de angajatori”

Data publicării: Vineri, 06 noiembrie 2020
În contextul implementării Strategiei privind Asigurarea Egalității între Femei și Bărbați pentru anii 2017-2021, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) în colaborare cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women), au convenit în implementarea activităților ce vor contribui la realizarea Obiectivului specific 1.2. Armonizarea legislației naționale la standardele europene privind plata egală pentru muncă egală și de valoare egală, aria de intervenție „Piața muncii și disparitățile salariale de gen”. Piața muncii din Moldova se caracterizează prin decalaje de gen pronunțate care se reflectă negativ asupra femeilor, în majoritatea cazurilor. Drept indicatori pentru analiza acestor decalaje pot fi abordate situația prezenței femeilor şi a mamelor pe piața muncii, în comparație cu cea a bărbaților şi taților, şi ponderea femeilor și a bărbaților încadrați în realizarea responsabilităților familiale. În ultimii ani, la nivel naţional au fost adoptate o serie de prevederi ce au avut drept scop facilitarea accesului părinţilor la piaţa muncii. Printre documentele de politici publice ajustate se enumeră (i) Legea privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestații de asigurări sociale, prin intermediul căreia, în 2018, a fost modificată formula de oferire a indemnizației pentru creșterea copilului (actualmente sunt două opţiuni disponibile la alegerea părinţilor) și (ii) Codul Educației, prin care s-a modificat vârsta de încadrare a copiilor la creșe (0-2 ani) și la grădinițe (2-6/7 ani), dar și prin care s-a decis asupra faptului că Guvernul va elabora și aproba Programul de extindere a serviciilor de creșă, până în 2020. În pofida acestor modificări legislative, părinţii încă se confruntă cu dificultăți de a beneficia de noile amendamente, din cauza unui număr mic de instituții care ar oferi servicii de educație ante-preșcolară care să corespundă cu standardele de sănătate şi educare a copiilor. Prin urmare, ȋn perioada noiembrie 2019 – octombrie 2020, CPD, împreună cu experții naționali Vadim Vieru, expert legal, Veronica Sirețeanu, expertă în domeniul fiscalității, Luminița Suveică, expertă în domeniul sanitar și Liliana Posțan, expertă în domeniul educațional au elaborat analiza ”Cum contribuim la crearea locurilor de muncă prietenoase părinților? 4 opțiuni de servicii alternative pentru îngrijirea copilului ce pot fi oferite de angajatori”.

Entuziaştii din Fîrlădeni

Data publicării: Miercuri, 04 noiembrie 2020
Procesele prin care trec echipele comunitare în afirmarea lor ca factori importanți în comunitate sunt identice de la o localitate la alta, dar au și unele momente specifice, care le disting. Dacă doriţi să trăiţi atmosfera ce domneşte în echipa din Fîrlădeni, dacă doriţi să vă molipsiţi de optimism şi pasiune, să faceţi cunoştinţă cu oameni inspiraţi care ştiu să se mobilizeze pentru a face schimbări în comunitate, a crea un mediu favorabil şi securizat pentru dezvoltarea fizică a 160 de elevi din ciclul primar şi 50 de preşcolari, vizitaţi pagina echipei https://www.facebook.com/iustin.cucovici

Concurs de achizitii privind selectarea unei companii ce oferi servicii tipografice

Data publicării: Luni, 02 noiembrie 2020
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) anunţă lansarea competiţie deschise pentru selectarea unei companii care să presteze servicii de machetare şi tipografie a studiului ”Valoarea convențională a egalității de gen în cîmpul muncii din perspectiva angajatorilor, a persoanelor angajate și a celor neangajate”, în cadrul programului „Abilitarea Economică a Femeilor”, ce este implementat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare în cooperare cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Femei (UN Women), finanțat de către Suedia și UN Women.

Rezultatele 1 - 10 din 343
GLOSAR
  • Analiză de gen - Studiul diferenţelor de condiţii, al nevoilor, al ratelor de participare, al accesului la resurse şi la dezvoltare, controlului asupra bunurilor, al puterii de decizie şi al imaginii între femei şi bărbaţi, în funcţie de rolurile desemnate de gen.
  • Aducerea dovezii - În domeniul egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi, o directivă bazată pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene prevede transferul de obligaţii de probatoriu între cele două părţi( reclamant şi acuzat). Dacă o persoană se consideră nedreptăţită prin ne aplicarea principiului egalităţii de tratament şi dacă există o prezumţie de discriminare, acuzatul trebuie să dovedească faptul că acest principiu nu a fost încălcat.
  • Abordarea integratore a principiului egalităţii de gen - Integrarea sistematică a unor condiţii, priorităţi şi nevoi specifice femeilor şi bărbaţilor în toate politicile, în vederea promovării egalităţii între femei şi bărbaţi, mobilizarea politicilor şi măsurilor generale avînd drept scop realizarea egalităţii, prin luarea în consideraţie, în etapa planificării, intr-un mod activ şi deschis, a efectelor acestor politici asupra situaţiei specifice femeilor şi bărbaţilor, în implementarea, monitorizare şi evaluare.
  • Bariere invizibile - Atitudini bazate pe prejudecăţi, norme şi valori tradiţionale care împiedică responsabilitatea / deplina participare a femeilor în societate.
  • Capacitatea femeilor - Se realizează la nivel individual, printr-o cunoaştere de sine şi asumare a propriei persoane, la nivel de grup, prin afirmarea unei identităţi colective şi a unor acţiuni consecvente în scopul obţinerii controlului relaţiilor de putere în societate.
Statistica de gen
  • Violenţa sexuală - Orice formă de violenţă prin folosirea sau ameninţarea cu folosirea forţei fizice sau emoţionale, incluzînd violul, maltratarea soţiei, hărţuirea sexuală, incestul şi pedofilia.
  • Trafic de carne vie - Trafic de fiinţe umane, în special de femei şi de copii, în scopul exploatării sexuale, obţinerii de mînă de lucru sau de sclavie
  • Violenţa domestică / în familie - Orice formă de violenţă fizică, psihologică sau sexuală, care pune în pericol siguranţa şi bunăstarea unui membru al familiei şi / sau recurgerea la forţa fizică ori emoţională, inclusiv violenţa sexuală, în cadrul familiei sau gospodăriei. Această noţiune include abuzul copilului, incestul, maltratarea soţiei şi orice abuz sexual sau de altă natură faţă de oricare membru al gospodăriei.
Progen în imagini
PAGINA ÎN SUS
© 2011 Centrul "Parteneriat pentru Dezvoltare"
str. Armeneasca, 13 Chisinau, MD-2012, Republica Moldova
Tel./ fax: +(373 22) 24-13-93 Tel.: +(373 22) 23-70-89; 20-71-58; 20-71-57
Site elaborat de Andrei Madan