Noutăţi şi evenimente

Primul program de mentorat pentru femeile consiliere locale ia amploare

Data publicării: Luni, 02 noiembrie 2015

Vineri, 23 octombrie, a demarat cea de-a doua activitate din cadrul Programului de Mentorat,  destinat unui grup de 27 de femei consiliere locale, aflate la primul mandat.

Pe parcursul primei zilei (vineri, 23 octombrie) participantele la proiect, acompaniate de Galina Precup, coordonatoarea programului, au participat la al doilea modul de instruire „Sensibilizare de gen, abordare integratoare de gen în politicile publice locale”. Obiectivele modulului au fost de a le iniţia pe participante în conceptul egalităţii de gen şi a le dezvolta cunoştinţe cu privire la instrumente simple de abordare integratoare în comunitate.

Participantele au abordat diverse aspecte ale problemei, precum promovarea echilibrului şi echităţii de gen, au discutat despre problemele şi stereotipurile de gen în localităţile pe care le reprezintă, au exersat metode de identificare a nevoilor de gen, au meditat asupra rolului acţiunilor afirmative în promovarea femeilor.

Un aspect important a constituit şi analiza surselor puterii de gen, care au menirea să le inspire şi motveze în avansarea lor în carieră şi în politică.

A doua zi, sâmbătă, ghidate de Alexei Buzu, director executiv al CPD, participantele au fost familiarizate cu tehnici  de prioritizare a problemelor comunitare; au elaborat planuri de soluţionare a problemelor depistate, au stabilit indicatori de performanţă.

Tema bunei guvernări a fost luată în dezbatere de întreaga echipă de beneficiare, deoarece fiecare participantă îşi doreşte să aplice un plan persoanl de reformă că să contribuie la perfecţionarea bunei givernări în localităţile unde consăteniii le-au oferit mandat de consilieră.

Astfel, fiecare participată, va elabora propriul plan de reformă, plan pe care va încerca să-l implementeze pe parcursul programului. În acest sens, participantele vor fi susţinute prin intermediul sesiunilor de instruire, consilierea din partea unei mentore, program de granturi mici.

Desigur ca în cadrul unui program de mentorat a fost inevitabilă o prezentare despre relaţii de mentorat de succes, despre exerciţii de identificare a mentorei potrivite pentru fiecare. Acest exerciţiu a fost susţinut de Rodica Ivascu, coordonatoare de proiecte la CPD. Beneficiarele sunt la început de cale, dar manifestă o motivaţie deosebită şi o dorinţă enormă de a schimba lucrurile spre bine în localităţile de unde provin. De aici şi atitudinea foarte serioasa faţă de selectarea mentorei, pe care şi-o doresc să fie o persoană de succes, cu multă experienţă şi dorinţă de a o împărtăşi.

Participantele au motivația de a participa activ în program, dorind să se perfecționeze și să asimileze tot ce e nou și util, să-şi dezvolte abilitățile de lideră, să cunoască mai multe despre procesul de elaborare şi implementare a unui proiect şi să se implice activ în realizarea proiectelor individuale. Concluzia respectivă a fost inspirată de sarcinile practice, elaborate pe marginea primului modul „Leadership feminin în Administraţia publică Locală”. Olga Nicolenco, formatoarea pentru acest modul, cu exigenţa şi abilitatea caracteristică dumneaei, a reuşit să le mobilizeze pe participante, care au descoperit modele de lidere autentice din localităţile proprii.

Un nou modul la care beneficiarele vor deprinde abilităţi de a defini o problemă comunitară şi a găsi soluţii pentru a o rezolva, care se va solda cu scrierea unui proiect, va fi organizat în luna noiembrie.  Însă până atunci urmează o nouă sarcină practică, care le va ajuta pe participante în creşterea profesională şi personală.

Amintim că Programul de Mentorat,  parte componentă a proiectului „Femeile în politică”, este implementat de către Centrul  „Parteneriat pentru Dezvoltare” şi este realizat în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Entitatea Naţiunilor Unite pentru Femei (UN Women), Fundaţia Est-Europeană şi este finanţat de Guvernul Suediei şi Consiliul Europei.

Programul de Mentorat pentru femei consiliere va dura până în luna decembrie 2016.

Pentru informații suplimentare, ne puteți contacta la telefoanele: 20-71-57; 24-13-93; 23-70-89. www.progen.md

Persoane de contact: Galina Precup, Angela Vâlcu.


Alte articole

Extinderea concursului de selecţie privind procurarea echipamentului în cadrul Programului ONU "Femeile în Politică"

Data publicării: Joi, 25 februarie 2016
Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) anunţă concurs de oferte pentru selectarea unei/unor companii care să ofere microcentrală pe gaz în cadrul programului ONU „Femeile în Politică”. Proiectul este implementat de CPD în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Entitatea Națiunilor Unite pentru Femei (UN Women) și Fundația Est-Europeană; și este finanțat de Guvernul Suediei.

Lansarea concursului de selecţie a unei companii/persoane pentru elaborarea infograficelor în cadrul Programului ONU "Femeile în Politica"

Data publicării: Marţi, 23 februarie 2016
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) anunţă competiţie deschisă pentru selectarea unei companii/persoane pentru a efectua un set de 5-7 infografice în cadrul programului „Femeile în Politică”. Proiectul este realizat de Centrul “Parteneriat pentru Dezvoltare” cu susţinerea Programului ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women) şi Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană, finanțat de Guvernul Suediei.

Inegalitățile salariale de gen în Moldova. Cum fiecare femeie din Moldova pierde un venit anual de 7620 de lei.

Data publicării: Vineri, 19 februarie 2016
În Republica Moldova, salariul bărbaților este cu 12,4% mai mare comparativ cu salariul mediu al femeilor. Deşi diferenţa salarială a rămas relativ constantă în ultimii cinci ani, remarcăm că diferenţa la pensii dintre femei şi bărbaţi a crescut de la 10,12% în 2011 la 17,17% în 2014. Diferenţa salarială, la pensii şi la venituri reduce din autonomia financiară a femeilor, făcându-le mai dependente de prestaţiile sociale.

O femeie din Moldova primeşte un salariu cu 12% mai mic decât un bărbat, studiu

Data publicării: Vineri, 19 februarie 2016
Diferenţa dintre pensiile femeilor şi bărbaţilor din Republica Moldova este de peste 17%. Totodată, femeile primesc salarii mai mici decât bărbaţii în medie cu 12%. Datele unui studiu în acest sens au fost prezentate de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) şi Platforma pentru Egalitate de Gen.

Extinderea concursului de selecţie privind procurarea echipamentului în cadrul programului "Femeile în Politică"

Data publicării: Luni, 15 februarie 2016
Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) anunţă concurs de oferte pentru selectarea unei/unor companii care să ofere microcentrală pe gaz în cadrul programului „Femeile în Politică”. Proiectul este implementat de CPD în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Entitatea Națiunilor Unite pentru Femei (UN Women) și Fundația Est-Europeană; și este finanțat de Guvernul Suediei.

Anunt de selectare a unei companii care să ofere microcentrală pe gaz în cadrul programului "Femeile în politică"

Data publicării: Joi, 28 ianuarie 2016
Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) anunţă concurs de oferte pentru selectarea unei/unor companii care să ofere microcentrală pe gaz în cadrul programului „Femeile în Politică”. Proiectul este implementat de CPD în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Entitatea Națiunilor Unite pentru Femei (UN Women) și Fundația Est-Europeană; și este finanțat de Guvernul Suediei.

Relaţiile de mentorat pentru consilierele locale au demarat cu succes

Data publicării: Luni, 18 ianuarie 2016
Grupul constituit din 27 de consiliere locale, beneficiare ale Programului Naţional de Mentorat „Inspir-o”, parte componentă a proiectului „Femeile în politică”, a finalizat anul 2015, care devine istorie, cu partea a doua a training-ului „Elaborarea proiectului de Dezvoltare Comunitară”.

Cea mai mare inegalitate de gen se atestă în politică şi în sănătate

Data publicării: Miercuri, 23 decembrie 2015
Domeniile în care persistă cel mai mare nivel de inegalitate gender sunt politica, unde femeile sunt subreprezentate, şi sănătatea – domeniu căruia bărbaţii îi acordă mult prea puţină atenţie. Aceste date se conţin în Indexul Egalităţii de Gen 2015, prezentat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare în cadrul unei conferinţe de presă la IPN.

Totalurile Programului Naţional de Mentorat pentru Femei din Sistemul Afacerilor Interne - „INSPIR-O!”

Data publicării: Luni, 21 decembrie 2015
La data de 16 decembrie 2015, a avut loc conferința de totalizare a Proiectul „INSPIR-O!” – Programul Naţional de Mentorat pentru Femei din Sistemul Afacerilor Interne, unde au participat 35 de angajate ale MAI cu mentorele lor, ce le-au susținut pe întreaga perioadă întru realizarea proiectelor în cadrul subdiviziunilor care le reprezintă, precum și reprezentanţii finanţatorilor şi a partenerilor ce au susținut întregul Program.

Extinderea concursului de selectie a unui consultant/unei consultante pentru a oferi training in statistica

Data publicării: Miercuri, 28 octombrie 2015
Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) anunţă extinderea competiţiei deschise cu referire la selectarea unui consultant/ unei consultante în livrare de training pe metode statistice de analiză a datelor pentru echipa CPD și pentru a contribui la 2 analize de politici efectuate de CPD.

Rezultatele 161 - 170 din 323
GLOSAR
  • Abordarea integratore a principiului egalităţii de gen - Integrarea sistematică a unor condiţii, priorităţi şi nevoi specifice femeilor şi bărbaţilor în toate politicile, în vederea promovării egalităţii între femei şi bărbaţi, mobilizarea politicilor şi măsurilor generale avînd drept scop realizarea egalităţii, prin luarea în consideraţie, în etapa planificării, intr-un mod activ şi deschis, a efectelor acestor politici asupra situaţiei specifice femeilor şi bărbaţilor, în implementarea, monitorizare şi evaluare.
  • Analiză de gen - Studiul diferenţelor de condiţii, al nevoilor, al ratelor de participare, al accesului la resurse şi la dezvoltare, controlului asupra bunurilor, al puterii de decizie şi al imaginii între femei şi bărbaţi, în funcţie de rolurile desemnate de gen.
  • Capacitatea femeilor - Se realizează la nivel individual, printr-o cunoaştere de sine şi asumare a propriei persoane, la nivel de grup, prin afirmarea unei identităţi colective şi a unor acţiuni consecvente în scopul obţinerii controlului relaţiilor de putere în societate.
  • Bariere invizibile - Atitudini bazate pe prejudecăţi, norme şi valori tradiţionale care împiedică responsabilitatea / deplina participare a femeilor în societate.
  • Aducerea dovezii - În domeniul egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi, o directivă bazată pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene prevede transferul de obligaţii de probatoriu între cele două părţi( reclamant şi acuzat). Dacă o persoană se consideră nedreptăţită prin ne aplicarea principiului egalităţii de tratament şi dacă există o prezumţie de discriminare, acuzatul trebuie să dovedească faptul că acest principiu nu a fost încălcat.
Statistica de gen
  • Violenţa sexuală - Orice formă de violenţă prin folosirea sau ameninţarea cu folosirea forţei fizice sau emoţionale, incluzînd violul, maltratarea soţiei, hărţuirea sexuală, incestul şi pedofilia.
  • Trafic de carne vie - Trafic de fiinţe umane, în special de femei şi de copii, în scopul exploatării sexuale, obţinerii de mînă de lucru sau de sclavie
  • Violenţa domestică / în familie - Orice formă de violenţă fizică, psihologică sau sexuală, care pune în pericol siguranţa şi bunăstarea unui membru al familiei şi / sau recurgerea la forţa fizică ori emoţională, inclusiv violenţa sexuală, în cadrul familiei sau gospodăriei. Această noţiune include abuzul copilului, incestul, maltratarea soţiei şi orice abuz sexual sau de altă natură faţă de oricare membru al gospodăriei.
Progen în imagini
PAGINA ÎN SUS
© 2011 Centrul "Parteneriat pentru Dezvoltare"
str. Armeneasca, 13 Chisinau, MD-2012, Republica Moldova
Tel./ fax: +(373 22) 24-13-93 Tel.: +(373 22) 23-70-89; 20-71-58; 20-71-57
Site elaborat de Andrei Madan