Publicaţii CPD

RECOMANDĂRILE CPD LA PROIECTUL DE LEGE PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA HĂRȚUIRII SEXUALE LA LOCUL DE MUNCĂ ȘI ÎN SISTEMUL EDUCAȚIONAL

Descarcă fişier: cpd amendamente hartuire sexuala 2.pdf (360KB)

În contextul consultărilor publice, organizate pe marginea Proiectului de lege pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale la locul de muncă și în sistemul educațional, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) vine cu propuneri de amendamente care vizează măsuri legislative de reducere a acestui fenomen.

Ținem să menționăm că CPD este autorul a două analize comprehensive privind fenomenul hărțuirii sexuale la locul de muncă și de studii, în care a studiat amploarea fenomenului în aceste două domenii, prevederile legislative actuale și practicile altor țări, viabile pentru Republica Moldova.
 
În proiectul de lege expus consultărilor publice, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale vine cu completări la legislația națională, printre care: (i) noi prevederi ce interzic hărțuirea sexuală în raporturile de muncă; (ii) obligația angajatorului de a elabora mecanismul de soluționare a plângerilor cu referire la hărțuirea sexuală la locul de muncă; (iii) obligația angajatorului de a ajusta/ aplica proceduri interne de prevenire și eliminare a hărțuirii sexuale. Astfel, responsabilitatea de bază în elaborarea procedurilor de prevenire și combatere a hărțuirii sexuale revine angajatorilor.
 
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare susține inițiativa Ministerului de a introduce prevederi legislative legate de procedurile de prevenire și combatere a hărțuirii sexuale, precum și de a introduce noi obligații pentru angajatori. Cu toate acestea, pentru o mai mare eficiență, considerăm că este important ca Guvernul să elaboreze un Regulament – cadru național/ proceduri clare pentru angajatori, care vor descrie formele hărțuirii sexuale la locul de muncă, măsurile de prevenție, responsabilitățile, mecanismul de investigare și raportare, sancțiunile posibile, iar în baza acestui Regulament angajatorii să ajusteze procedurile interne. 
 
Mai multe detalii care argumentează necesitatea unui Regulament-cadru, aprobat de către Guvern, pot fi accesate în documentul anexat.

Alte articole

INDEXUL EGALITĂȚII DE GEN 2020: Care este nivelul de egalitate dintre femei și bărbați în Moldova?

Anual, de 8 martie, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) lansează Indexul Egalității de Gen, pentru a analiza și înțelege care sunt progresele și regresele înregistrate în asigurarea oportunităților egale pentru femeile și bărbații din Republica Moldova. Indexul Egalității de Gen este un instrument care măsoară nivelul egalității între femei și bărbați pe 6 domenii cheie: (i) Piața Muncii, (ii) Politică, (iii) Educație, (iv) Accesul la Resurse, (v) Percepții și Stereotipuri, (vi) Sănătate. Acesta este calculat în baza a 31 de indicatori de impact, grupați în cele 6 categorii menționate anterior. Nivelul egalității este măsurat de la 0 (zero) la 100 (o sută). Astfel, cu cât indicele calculat este mai aproape de 100, cu atât nivelul egalității de gen pe acel domeniu este mai înalt.

INEGALITATEA DE GEN ÎN SALARIZARE. CUM ȘI DE CE FEMEILE PIERD FINANCIAR ÎN FAȚA BĂRBAȚILOR

În data de 24 februarie 2020 marcăm “Ziua Egalității Salariale” în Moldova (Equal Pay Day). Aceasta este o zi simbolică, ce semnifică numărul de zile care trebuie o femeie să le lucreze adăugător pentru a câștiga un venit echivalent cu venitul înregistrat de un bărbat în anul precedent. Anual, în baza datelor statistice ale BNS privind câștigul salarial al femeilor și al bărbaților, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) determină această zi calendaristică. Conform calculelor, în anul 2020 o femeie trebuie să lucreze până la data de 24 februarie pentru a atinge valoarea câștigului unui bărbat în anul precedent.

Analiza econometrică a diferențelor salariale între femei și bărbați pe piața muncii din Republica Moldova

Această analiză are drept obiectivele principale: • Identificarea principalilor factori determinanți ai nivelului salariului pe piața muncii; • Explicarea decalajului salarial de gen in Republica Moldova. Observațiile cotidiene sugerează că salariile bărbaților sunt mai mari decât ale femeilor. Însă, în scopul elaborării unor politici de remediere a situației este necesar de confirmat empiric decalajul și de separat influența discriminării propriu-zise de influența altor factori individuali (educația, vârsta, calificarea) și structurali (mediul de trai, sectorul de activitate, piața muncii deprimată etc). Or, discriminarea de gen presupune acordarea unei remunerări diferite bărbaților și femeilor pentru același efort și calitate a muncii și pentru caracteristici individuale și structurale egale. Efortul poate fi măsurat prin numărul de ore sau zile lucrate. Calitatea muncii este o variabila mai greu de observat, dar postulam in aceasta cercetare ca aceasta poate fi măsurată prin vechimea în postul ocupat.

PROPUNERILE CPD PE MARGINEA PLANULUI DE ACȚIUNI AL GUVERNULUI PENTRU ANII 2020 - 2023

Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) regretă faptul că un document atât de important și strategic, care ar putea să contribuie direct la asigurarea drepturilor celor mai vulnerabile grupuri, a fost propus spre consultare publică de către Cancelaria de Stat doar pe un termen de 2 zile. În urma consultării în mod de urgență a planului de acțiuni al Guvernului pentru perioada 2020-2023, CPD vine cu un set de recomandări ce se propun a fi abordate în textul Planului de Acțiuni, întru reducerea sau depășirea celor mai relevante diferențe de gen și întru asigurarea incluziunii grupurilor vulnerabile.

ÎN CONTINUARE SUBREPREZENTATE! O analiză de gen a alegerilor locale din 2019

Monitorizarea Alegerilor Locale Generale din 2019 prin prisma egalității de gen are o importanță primordială. Alegerile Locale constituie un instrument foarte bun de a vedea „locul„ femeii în politică, deoarece oferă oportunitatea de a analiza participarea și procesul electoral pentru trei funcții, diferite după nivelul puterii decizionale. Pentru prima oară în istoria alegerilor din Republica Moldova au fost introduse măsuri legislative menite să sporească gradul de reprezentare a femeilor în funcții de conducere.

Suntem împreună de 20 de ani!

Lucru în progres. O analiză a percepțiilor generale despre reprezentarea femeilor și bărbaților în sectorul de securitate și apărare

Începând cu anul 2018, Guvernul implementează Programul național de implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea pentru anii 2018-2021 . Rezoluția prevede încorporarea perspectivei de gen în operațiunile de pace, extinderea rolului și contribuției femeilor, în special în rândul observatorilor militari, al poliției civile și al personalului pentru drepturile omului și personalului umanitar.

ÎN CONTINUARE SUBREPREZENTATE! O analiză de gen a candidaților/candidatelor pentru alegerile locale din 2019

Campania electorală pentru alegerile locale a fost precedată de adoptarea prevederilor ce se referă la aplicarea sistemului de cotă dublă (ce include cota de reprezentare de 40% și prevederi de poziționare pe liste). Pe 31 iulie, Parlamentul Republicii Moldova a votat un proiect de lege ce are drept scop modificarea legislației electorale. În primul rând, a fost votată anularea sistemului electoral mixt și revenirea la sistemul electoral proporțional - pe liste de partid. Printre prevederile care au fost votate se numără și schimbarea procedurilor de întocmire a listelor de candidați. Au fost votate prevederile ce se referă la aplicarea sistemului de cotă dublă (ce include cota de reprezentare de 40% și prevederi de poziționare pe liste). Astfel, listele de candidați pentru alegerile parlamentare și cele locale vor fi întocmite respectându-se cota minimă de 40% pentru ambele sexe, iar poziționarea candidaților pe liste se face conform formulei: minim patru candidați la fiecare 10 locuri. Totodată, prin derogare de la prevederile legislației în vigoare, la alegerile locale generale din 20 octombrie 2019, listele de candidați vor fi întocmite respectându-se cota minimă de reprezentare de 40% pentru ambele sexe, minim trei candidați la fiecare 10 locuri. Prin urmare, vor fi respectate, în mod cumulativ, următoarele două condiții: (i) să fie asigurată cota de 40%; (ii) din fiecare 10 candidați incluși în listă, 3 trebuie să fie reprezentanții unui singur gen. Nerespectarea condițiilor instituite în prevederile enumerate mai sus atrage după sine refuzul înregistrării listelor de candidați de către organul electoral. Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) monitorizează alegerile parlamentare și locale din perspectiva egalității de gen mai mult de 10 ani. În alegerile generale locale din 20 octombrie 2019, CPD a analizat modul în care partidele politice au respectat principiul egalității de gen în procesul de desemnare a candidaților și respectarea noilor prevederi legislative.  

MOLDOVA INEGALĂ, Analiza celor mai relevante inegalități din Republica Moldova Acest

Această analiză are scopul de a identifica și analiza inegalitățile de bază pentru grupurile vulnerabile din Moldova. Raportul este realizat în cadrul proiectului „Inițiativa comună de promovare a oportunităților egale”, implementat cu suportul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare și Guvernului Suediei. Inițiativa își propune să îmbunătățească situația grupurilor marginalizate și vulnerabile, prin promovarea principiului egalității și nediscriminării în elaborarea și implementarea politicilor publice. Aceasta este a doua ediție a raportului cu privire la inegalitățile din Moldova. Primul raport a fost elaborat în anul 20171 și a cuprins analiza a trei domenii de bază: nivelul de trai, sănătatea și piața muncii. În cadrul raportului respectiv sunt analizate cinci domenii: veniturile, accesul la servicii comunitare, participarea, sănătatea și securitatea la nivel local. Această analiză identifică și examinează inegalități pentru cinci domenii relevante: (i) Veniturile – analiza nivelului de sărăcie, analiza deprivării relative și analiza veniturilor; (ii) Serviciile comunitare – accesul, costul și calitatea serviciilor locale, precum ar fi apa și sanitație, iluminarea străzilor, gestionarea deșeurilor, etc.; (iii) Participarea – nivelul și disponibilitatea de participare în procesul de luare a deciziilor la nivel local; (iv) Sănătatea – accesul la asigurarea medicală și servicii medicale de bază; (v) Securitatea – percepțiile cu privire la securitatea personală și cea din comunitate, precum și prevalența formelor de violență în bază de gen.

Propunerile Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare în contextul modificării Codului Muncii

Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) susține inițiativa Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale privind proiectul de Lege pentru modificarea Codului Muncii al Republicii Moldova nr. 154/ 2003. În contextul consultărilor publice, organizate pe marginea modificării Codului Muncii al Republicii Moldova, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) vine cu propuneri de amendamente care vizează măsuri legislative de reducere a discriminării și a inegalităților de gen existente pe piața muncii.

Rezultatele 1 - 10 din 86
GLOSAR
  • Capacitatea femeilor - Se realizează la nivel individual, printr-o cunoaştere de sine şi asumare a propriei persoane, la nivel de grup, prin afirmarea unei identităţi colective şi a unor acţiuni consecvente în scopul obţinerii controlului relaţiilor de putere în societate.
  • Analiză de gen - Studiul diferenţelor de condiţii, al nevoilor, al ratelor de participare, al accesului la resurse şi la dezvoltare, controlului asupra bunurilor, al puterii de decizie şi al imaginii între femei şi bărbaţi, în funcţie de rolurile desemnate de gen.
  • Abordarea integratore a principiului egalităţii de gen - Integrarea sistematică a unor condiţii, priorităţi şi nevoi specifice femeilor şi bărbaţilor în toate politicile, în vederea promovării egalităţii între femei şi bărbaţi, mobilizarea politicilor şi măsurilor generale avînd drept scop realizarea egalităţii, prin luarea în consideraţie, în etapa planificării, intr-un mod activ şi deschis, a efectelor acestor politici asupra situaţiei specifice femeilor şi bărbaţilor, în implementarea, monitorizare şi evaluare.
  • Aducerea dovezii - În domeniul egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi, o directivă bazată pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene prevede transferul de obligaţii de probatoriu între cele două părţi( reclamant şi acuzat). Dacă o persoană se consideră nedreptăţită prin ne aplicarea principiului egalităţii de tratament şi dacă există o prezumţie de discriminare, acuzatul trebuie să dovedească faptul că acest principiu nu a fost încălcat.
  • Bariere invizibile - Atitudini bazate pe prejudecăţi, norme şi valori tradiţionale care împiedică responsabilitatea / deplina participare a femeilor în societate.
Statistica de gen
  • Violenţa sexuală - Orice formă de violenţă prin folosirea sau ameninţarea cu folosirea forţei fizice sau emoţionale, incluzînd violul, maltratarea soţiei, hărţuirea sexuală, incestul şi pedofilia.
  • Violenţa domestică / în familie - Orice formă de violenţă fizică, psihologică sau sexuală, care pune în pericol siguranţa şi bunăstarea unui membru al familiei şi / sau recurgerea la forţa fizică ori emoţională, inclusiv violenţa sexuală, în cadrul familiei sau gospodăriei. Această noţiune include abuzul copilului, incestul, maltratarea soţiei şi orice abuz sexual sau de altă natură faţă de oricare membru al gospodăriei.
  • Trafic de carne vie - Trafic de fiinţe umane, în special de femei şi de copii, în scopul exploatării sexuale, obţinerii de mînă de lucru sau de sclavie
Progen în imagini
PAGINA ÎN SUS
© 2011 Centrul "Parteneriat pentru Dezvoltare"
str. Armeneasca, 13 Chisinau, MD-2012, Republica Moldova
Tel./ fax: +(373 22) 24-13-93 Tel.: +(373 22) 23-70-89; 20-71-58; 20-71-57
Site elaborat de Andrei Madan